I LOVE CRAIOVA.com

Expand your horizons by exploring ours. From parks to museums, from restaurants to cafes Craiova has it all!

eXploreaza Craiova
facebook
YouTube

Nicolae P. Romanescu

Om politic

N. 18 febr. 1854 (1853), Craiova (Closani, Mehedinti) - m. 31 aug. 1931, Craiova.

Fiul lui Petrache Romanescu. Face clasele primare la Craiova, apoi Liceul Louis le Grand, continuat la Aix-enProvence; studii de sociologie, literatura si drept la Paris si Liege. In 1875 s-a intors in tara. A fost consilier comunal al orasului Craiova (1883), deputat al Colegiului III Dolj (1884-1921), senator.

Din 1922 a devenit senator de drept si vicepresedinte al Senatului. A contribuit la adoptarea unui nou tarif vamal si la reorganizarea scolilor primare.

Primar al Craiovei in 1898, 1901-1905, 1914-1916, 1929; a contribuit la modernizarea orasului prin lucrari edilitar-gospodaresti. In 1885 a intemeiat o scoala de menaj la Craiova, iar in 1901 a introdus cel dintai atelier-scoala din tara. A ctitorit parcul din Craiova, proiectat de arhitectul peisagist francez E. Redont.

Proiectul a primit Medalia de Aur la Expozitia de la Paris din 1900. Parcul a fost inaugurat in 1903 in prezenta Regelui Romaniei, Carol I, a principelui Ferdinand, a primului ministru Dimitrie Sturza, a prefectului de Dolj, Iulian C. Vrabiescu si a sa. Din lucrarile edilitare facute in vremea sa, ca primar, amintim: aducerea apei potabile, iluminatul public, pavarea strazilor, amenajarea pietii centrale si extinderea abatorului.

A fost director politic si proprietar al ziarelor Opiniunea si Actiunea liberala (1887-1893). A fost membru al Oficiului International pentru protectia legala a muncitorilor din Basel. A donat Fundatiei Alexandru si Aristia Aman, cu un an inaintea mortii, impresionanta sa biblioteca si colectia sa de arta. A donat carti si Bibliotecii Baroului Dolj.

Colectia sa de arta a cuprins tablouri din scoala italiana si olandeza, secolele XVI-XVII; tablouri ale unor pictori romani; piese de arta decorativa straina: mobilier, potelanuri, tapiserii, panouri si fresca de la biserica din Cretesti-Dolj. A fost un adevarat bibliofil si a colectionat carti valoroase din secolele XVI-XVIII, de la editori vestiti(Elzevir, Aldus Manutius, Estienne, Didot); carti romanesti vechi; 2 editii de lux, in tiraj limitat, bibliofile; cu insemnari; cu ex-librisurile romanesti si straine.

Opera sa: Asupra unui imprumut de 1.650.000 lei al orasului Craiova (1910); Catre alegatorii Camerei de Comerciu si Industrie din judetul Dol-Jiu (1887); Cestiuni de organisare privitoare la tara noastra (1904); Despre nevoia de a intocmi muzee comerciale, industriale, agricole si contuare de esantioane (1904); Fost'a munca a mea de folos pentru tara si Craiova? (1905).

Nicolae Romanescu, parintele spiritual al parcului

Intr-o urbe in care oamenii se aflau in pragul mizeriei si saraciei, in perioada 1890-1916, s-a ridicat "cel mai de seama primar" din acele vremuri. In galeria edililor craioveni, Nicolae P. Romanescu s-a statornicit ca simbol al harniciei, daruirii, cutezantei.

Nascut la 18 februarie 1854, ca al saselea copil al lui Petrache si al Mariei Romanescu, viitorul primar a fost botezat la Biserica Mantuleasa, avandu-i ca nasi pe Ilinca si Constantin Glogoveanu. Ramas orfan de tata la numai 2 ani, raspunderea cresterii si educatiei ii revine mamei sale. Incepe cursurile la Craiova si le continua in Franta si Belgia.

"Sunt oameni alcatuiti dintr-un aluat deosebit, minti luminate, suflete curate si alese, care, depasind comunul, nu traiesc si nu au alta multumire sufleteasca mai mare decat atunci cand folosesc altora", scria in 1915 Almanahul "Patria". Asadar, N. Romanescu a fost omul care nu a respirat decat nevoile cetatii iubite.

Toate lucrarile mari ale epocii sunt legate de numele sau, dar un monument arhitectural unic in Europa l-a pastrat in memoria craiovenilor pentru eternitate: Parcul Nicolae Romanescu. In 1943, ca un omagiu adus parintelui sau spiritual, la intrarea principala a parcului, i s-a ridicat un bust din bronz.

Nicolae Romanescu ramane personalitatea care a intrat si a ramas in constiinta Baniei ca cel mai prolific si reprezentativ primar si om de cultura.

Sursa: http://aman.ro/

Facebook

Facebook

Vizitati-ne si pe Facebook

Termeni si conditii.

Privacy Policy.

Invata mai mult despre termeni si conditii.

Comenzi telefonice:

In Lucru

Program Atelier | Plata si Livrare

Site-uri partenere:

Lyv Bijoux

laBohemia Handmade Gifts